Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Isaia 41:10: Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 53 Ziua 54Ziua 55

1 Imparati capitolul 11:26-40

26
Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua.
27
Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului: Solomon zidea Milo şi închidea spărturile cetăţii tatălui său, David.
28
Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.
29
În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp.
30
Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi
31
şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii.
32
Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel.
33
Şi aceasta, pentru că M-au părăsit şi s-au închinat înaintea Astarteii, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
34
Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi legile Mele.
35
Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea;
36
voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.
37
Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.
38
Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.
39
Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”
40
Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.

1 Imparati capitolul 12:25-33

25
Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo şi a zidit Penuel.
26
Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David.
27
Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.”
28
După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
29
A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.
30
Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan.
31
Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi.
32
A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.
33
Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel şi s-a suit la altar să ardă tămâie.

1 Imparati capitolul 13

1
Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie.
2
El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va înjunghia pe tine pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde oseminte omeneşti!”
3
Şi în aceeaşi zi a dat un semn, zicând: „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.”
4
Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeţi-l!” Şi mâna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat şi n-a putut s-o întoarcă înapoi.
5
Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvântul Domnului.
6
Atunci împăratul a luat cuvântul şi a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-I să-mi pot trage mâna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului, şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.
7
Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: „Intră cu mine în casă, să iei ceva de mâncare, şi-ţi voi da un dar.”
8
Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: „Jumătate din casa ta să-mi dai, şi n-aş intra cu tine. Nu voi mânca pâine şi nu voi bea apă în locul acesta;
9
căci iată ce poruncă mi-a fost dată, prin cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să bei apă şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.”
10
El a plecat pe un alt drum şi nu s-a întors pe drumul pe care venise la Betel.
11
În Betel locuia un proroc bătrân. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum şi cuvintele pe care le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate,
12
el le-a zis: „Pe ce drum a plecat?” Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda.
13
Şi a zis fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe măgar.” I-au pus şaua pe măgar, şi a încălecat pe el.
14
S-a dus după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit stând sub un stejar. Şi i-a zis: „Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.”
15
Atunci el i-a zis: „Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci.”
16
Dar el a răspuns: „Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta;
17
căci mi s-a spus prin cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.”
18
Şi el i-a zis: „Şi eu sunt proroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: „Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă.” Îl minţea.
19
Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el şi a mâncat pâine şi a băut apă în casa lui.
20
Pe când stăteau ei la masă, cuvântul Domnului a vorbit prorocului, care-l adusese înapoi.
21
Şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că n-ai ascultat porunca Domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău;
22
pentru că te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă – în locul despre care îţi spusese: „Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo” – trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi.”
23
Şi după ce a mâncat pâine şi a băut apă, prorocul pe care-l întorsese, i-a pus şaua pe măgar.
24
Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întâlnit pe drum de un leu, care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el, şi leul stătea şi el lângă trup.
25
Şi nişte oameni care treceau pe acolo au văzut trupul întins în drum şi leul stând lângă trup; şi au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia prorocul cel bătrân.
26
Când a auzit lucrul acesta prorocul care întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: „Este omul lui Dumnezeu care n-a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâşiat şi l-a omorât, după cuvântul pe care i-l spusese Domnul.”
27
Apoi, îndreptându-se către fiii săi, a zis: „Puneţi-mi şaua pe măgar.” Au pus şaua pe măgar,
28
şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum, şi măgarul şi leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul şi nu sfâşiase pe măgar.
29
Prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a adus înapoi; şi bătrânul proroc s-a întors în cetate să-l jelească şi să-l îngroape.
30
I-a pus trupul în mormânt şi l-au jelit, zicând: „Vai, frate!”
31
După ce l-a îngropat, a zis fiilor săi: „Când voi muri, să mă îngropaţi în mormântul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneţi oasele lângă oasele lui.
32
Căci se va împlini cuvântul pe care l-a strigat el din partea Domnului împotriva altarului din Betel şi împotriva tuturor capiştilor de înălţimi din cetăţile Samariei.”
33
După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor.
34
Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pământului.

1 Imparati capitolul 14:1-20

1
În vremea aceea, s-a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam.
2
Şi Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, şi schimbă-ţi hainele, ca să nu se ştie că eşti nevasta lui Ieroboam, şi du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; el mi-a spus că voi fi împăratul poporului acestuia.
3
Ia cu tine zece pâini, turte şi un vas cu miere şi intră la el: el îţi va spune ce va fi cu copilul.”
4
Nevasta lui Ieroboam a făcut aşa; s-a sculat, s-a dus la Silo şi a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrâneţe.
5
Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea, când va veni, se va da drept alta.”
6
Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ţi vestesc lucruri aspre.
7
Du-te şi spune lui Ieroboam: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu, Israel,
8
am rupt împărăţia de la casa lui David şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea.
9
Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii şi M-ai lepădat înapoia ta!
10
De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri.
11
Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam va fi mâncat de câini, şi cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit.
12
Tu, scoală-te şi du-te acasă. Şi cum îţi vor păşi picioarele în cetate, copilul va muri.
13
Tot Israelul îl va plânge şi-l vor îngropa; căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.
14
Domnul va pune peste Israel un împărat, care va nimici casa lui Ieroboam în ziua aceea. Şi nu se întâmplă oare chiar acum lucrul acesta?
15
Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge pe Israel din această ţară bună, pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul.
16
Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le-a făcut Ieroboam şi în care a târât şi pe Israel.”
17
Nevasta lui Ieroboam s-a sculat şi a plecat. A ajuns la Tirţa; şi cum a atins pragul casei, copilul a murit.
18
L-au îngropat, şi tot Israelul l-a plâns, după cuvântul Domnului, pe care-l spusese prin robul Său Ahia, prorocul.
19
Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a făcut război şi cum a domnit, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
20
Ieroboam a împărăţit douăzeci şi doi de ani; apoi a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Nadab.
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.