Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Evrei 10:35-36: Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 228 Ziua 229Ziua 230

Ieremia capitolul 19

1
Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.
2
Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.
3
Să spui: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
4
Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.
5
Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
6
De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi valea Măcelului!
7
În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului; îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
8
Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
9
Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmaşii lor şi cei ce vor să le ia viaţa.”
10
Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.
11
Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
12
Aşa voi face locului acestuia – zice Domnul – şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13
Casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămâie întregii oştiri a cerurilor şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”
14
Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului şi a zis întregului popor:
15
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.”

Ieremia capitolul 20

1
Paşhur, fiul lui Imer, preot şi priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia prorocind aceste lucruri.
2
Şi Paşhur a lovit pe prorocul Ieremia şi l-a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.
3
Dar a doua zi, Paşhur a scos pe Ieremia din temniţă. Şi Ieremia i-a zis: „Domnul nu te mai numeşte Paşhur” ci Magor-Misabib.
4
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, te voi face de groază, pe tine şi pe toţi prietenii tăi; ei vor cădea ucişi de sabia vrăjmaşilor lor, şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Voi da de asemenea pe tot Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce robi la Babilon şi-i va ucide cu sabia.
5
Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
6
Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi cei ce locuiesc în casa ta veţi merge la Babilon în robie; acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi cărora le-ai prorocit minciuni.”
7
M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine.
8
Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!”, aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
9
Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
10
Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. – „Învinuiţi-l”, strigă ei; „haidem să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el şi ne vom răzbuna pe el!”
11
Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!
12
Şi acum, Doamne Dumnezeul oştirilor care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina. –
13
Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi. –
14
Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată!
15
Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească” şi l-a umplut de bucurie cu ea!
16
Omul acela să ajungă ca cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa şi strigăte de război la amiază!
17
De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu? De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine?
18
Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?

Ieremia capitolul 21

1
Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când i-a trimis împăratul Zedechia pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca să-i zică:
2
„Întreabă pe Domnul pentru noi; căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, este în război cu noi! Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca să-l depărteze de la noi.”
3
Ieremia le-a răspuns: „Să spuneţi lui Zedechia:
4
„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre şi cu care vă luptaţi în afară de ziduri împotriva împăratului Babilonului şi împotriva haldeilor care vă împresoară şi le voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.
5
Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare.
6
Voi lovi pe locuitorii cetăţii acesteia, atât oameni, cât şi dobitoace, şi vor muri de o ciumă grozavă.
7
După aceea – zice Domnul – voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor şi pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa; şi Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu va avea nicio milă de ei şi nu se va îndura de ei.”
8
Iar poporului acestuia să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.
9
Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi să se ducă la haldeii care vă împresoară va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.
10
Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetăţii acesteia ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.”
11
Şi să spui casei împăratului lui Iuda: „Ascultaţi cuvântul Domnului,
12
casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!
13
Iată, am necaz pe tine, cetate aşezată în vale, pe stânca din câmpie, zice Domnul, pe voi care ziceţi: „Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuinţele noastre?”
14
Vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul, voi pune foc pădurii voastre, şi-i va mânca toate împrejurimile.”
© 2018 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.