Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Coloseni 3:15: Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 292 Ziua 293Ziua 294

Marcu capitolul 4

1
Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare.
2
Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea:
3
„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.
4
Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o.
5
O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc;
6
dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
7
O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod.
8
O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.”
9
Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”
10
Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.
11
„Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde;
12
pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.”
13
El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?
14
Semănătorul seamănă Cuvântul.
15
Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei.
16
Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie;
17
dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
18
Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul;
19
dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.
20
Alţii apoi sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc şi fac rod: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.”
21
El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
22
Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.
23
Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
24
El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.
25
Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are.”
26
El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;
27
fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
28
Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic;
29
şi când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul.”
30
El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?
31
Se aseamănă cu un grăunte de muştar care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ;
32
dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”
33
Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-l priceapă.
34
Nu le vorbea deloc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
35
În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”
36
După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.
37
S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
38
Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
39
El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.
40
Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
41
I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”

Marcu capitolul 5

1
Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor.
2
Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
3
Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
4
Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
5
Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre.
6
Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat
7
şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
8
Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
9
„Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.”
10
Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
11
Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau.
12
Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”
13
Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.
14
Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
15
Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.
16
Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.
17
Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.
18
Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
19
Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”
20
El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.
21
După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.
22
Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui
23
şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.”
24
Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.
25
Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.
26
Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău.
27
A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui.
28
Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
29
Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
30
Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
31
Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”
32
El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33
Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul.
34
Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”
35
Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?”
36
Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
37
Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
38
Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult.
39
A intrat înăuntru şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.”
40
Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce-L însoţiseră şi a intrat acolo unde zăcea copila.
41
A apucat-o de mână şi i-a zis: „Talita, cumi”, care tălmăcit înseamnă: „Fetiţo, scoală-te îţi zic!”
42
Îndată fetiţa s-a sculat şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.
43
Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.

Marcu capitolul 6

1
Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
2
Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3
Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.
4
Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”
5
N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6
Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.
7
Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.
8
Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
9
să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10
Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.
11
Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”
12
Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.
13
Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
14
Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”
15
Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”
16
Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”
17
Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.
18
Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”
19
Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,
20
căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.
21
Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.
22
Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”
23
Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”
24
Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
25
Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”
26
Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.
27
A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,
28
l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.
29
Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.
30
Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.
31
Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.
32
Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.
33
Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
34
Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.
35
Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite.
36
Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
37
„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”
38
Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti.”
39
Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.
40
Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
41
El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
42
Au mâncat toţi şi s-au săturat;
43
şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
44
Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45
Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
46
După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus pe munte ca să Se roage.
47
Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
48
A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.
49
Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;
50
pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
51
Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,
52
căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
53
După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.
54
Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
55
au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.
56
Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.