Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Psalmi 116:1-2: Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea.

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 43 Ziua 44Ziua 45

Numeri capitolul 16

1
Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, toţi trei fiii lui Ruben.
2
S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat, şi care erau oameni cu nume.
3
Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”
4
Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.
5
A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.
6
Iată ce să faceţi: Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.
7
Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul, va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”
8
Moise a zis lui Core: „Ascultaţi, dar, copiii lui Levi!
9
Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba Cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi?
10
V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!
11
De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?”
12
Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim.
13
N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?
14
Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!”
15
Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia din ei.”
16
Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta, mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.
17
Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.”
18
Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa Cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
19
Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa Cortului întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări.
20
Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
21
„Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
22
Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?”
23
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
24
„Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!”
25
Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el.
26
A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”
27
Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
28
Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu.
29
Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul;
30
dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor – atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
31
Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două.
32
Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
33
Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
34
Tot Israelul, care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
35
Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.
36
Domnul a vorbit lui Moise şi zis:
37
„Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite.
38
Cu cădelniţele acestor oameni, care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.
39
Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului.
40
Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.
41
A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!”
42
Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe când îşi îndreptau privirile spre Cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului.
43
Atunci Moise şi Aaron au venit înaintea Cortului întâlnirii.
44
Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
45
„Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ;
46
şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.”
47
Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării, şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
48
S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
49
Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core.
50
Aaron s-a întors la Moise, la uşa Cortului întâlnirii. Urgia încetase.

Numeri capitolul 17

1
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2
„Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui;
3
şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor.
4
Să le pui în Cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.
5
Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”
6
Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag, fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.
7
Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în Cortul mărturiei.
8
A doua zi, când a intrat Moise în Cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale.
9
Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui.
10
Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor şi să nu moară.”
11
Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
12
Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii!
13
Oricine se apropie de Cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

Numeri capitolul 18

1
Domnul a zis lui Aaron: „Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în Sfântul Locaş; tu şi fiii tăi împreună cu tine să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoţeşti.
2
Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească, atunci când tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi înaintea Cortului întâlnirii.
3
Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot Cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi.
4
Ei să se alipească de tine şi să păzească tot ce priveşte Cortul întâlnirii pentru toată slujba Cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi.
5
Să păziţi cele privitoare la Sfântul Locaş şi altar, ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel.
6
Iată că am luat pe fraţii voştri leviţii din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii care sunt daţi Domnului: ei vă sunt încredinţaţi vouă în dar, ca să facă slujba Cortului întâlnirii.
7
Tu şi fiii tăi împreună cu tine să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorât.”
8
Domnul a zis lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele care Îmi sunt aduse prin ridicare; ţi le dau ţie şi fiilor tăi ca drept al ungerii, printr-o lege veşnică.
9
Iată ce va fi al tău dintre lucrurile preasfinte care nu sunt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor de ispăşire, şi toate jertfele pentru vină, pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi.
10
Să le mâncaţi într-un loc preasfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviţi ca sfinte.
11
Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare şi legănându-le într-o parte şi în alta, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
12
Îţi dau cele dintâi roade pe care le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must şi grâu.
13
Cele dintâi roade ale pământului lor, pe care le vor aduce Domnului, să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
14
Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel, să fie al tău.
15
Orice întâi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat.
16
Să laşi să se răscumpere întâii născuţi ai oamenilor, de la vârsta de o lună, după preţuirea ta, cu preţul de cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere.
17
Dar să nu laşi să se răscumpere întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei: acestea sunt lucruri sfinte. Sângele lor să-l stropeşti pe altar şi să le arzi grăsimea: aceasta va fi o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
18
Carnea lor să fie a ta, ca şi pieptul care se leagănă într-o parte şi în alta şi ca şi spata dreaptă.
19
Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică, toate darurile sfinte pe care le vor aduce Domnului, copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legământ de neîncălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămânţa ta împreună cu tine.”
20
Domnul a zis lui Aaron: „Tu să n-ai nicio moştenire în ţara lor şi să n-ai nicio parte de moşie în mijlocul lor. Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie în mijlocul copiilor lui Israel.
21
Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii.
22
Copiii lui Israel să nu se mai apropie de Cortul întâlnirii, ca să nu se facă vinovaţi de vreun păcat şi să moară.
23
Ci leviţii să facă slujba Cortului întâlnirii şi să rămână încărcaţi cu fărădelegile lor. Ei să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veşnică printre urmaşii voştri.
24
Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel, Domnului, prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: „Să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.”
25
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
26
„Să vorbeşti leviţilor şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială;
27
şi darul vostru vi se va socoti ca grâul care se ia întâi din arie şi ca mustul care se ia întâi din teasc.
28
Astfel să luaţi şi voi întâi un dar pentru Domnul, din toate zeciuielile pe care le veţi primi de la copiii lui Israel, şi să daţi preotului Aaron darul pe care-l veţi lua întâi din ele pentru Domnul.
29
Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi partea închinată Domnului.
30
Să le spui: „După ce veţi lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită leviţilor ca venitul de la arie şi ca venitul de la teasc.
31
Să-l mâncaţi într-un loc oarecare, voi şi casa voastră; căci aceasta este plata voastră pentru slujba pe care o faceţi în Cortul întâlnirii.
32
Nu vă veţi face vinovaţi pentru aceasta de niciun păcat, dacă veţi lua din ele pentru Domnul ce este mai bun, nici nu veţi pângări darurile sfinte ale copiilor lui Israel şi nu veţi muri.”
© 2019 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.