Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Matei 20:17-19: Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.”

Plan de citire - saptamanal

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 48 Ziua 49Ziua 50

Numeri capitolul 3

1
Iată sămânţa lui Aaron şi a lui Moise, pe vremea când a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai.
2
Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Eleazar şi Itamar.
3
Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, care au primit ungerea preoţească şi care au fost închinaţi în slujba preoţiei.
4
Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus înaintea Domnului foc străin, în pustiul Sinai; ei n-aveau fii. Eleazar şi Itamar au împlinit slujba preoţiei, în faţa tatălui lor Aaron.
5
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
6
„Apropie seminţia lui Levi şi pune-o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui.
7
Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui şi de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea Cortului întâlnirii: să facă slujba Cortului.
8
Să aibă grijă de toate uneltele Cortului întâlnirii şi de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba Cortului.
9
Să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei să-i fie daţi lui în totul, din partea copiilor lui Israel.
10
Pe Aaron şi pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoţiei lor; iar străinul, care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.”
11
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
12
„Iată că am luat pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuţi, care se nasc întâi dintre copiii lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei.
13
Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii născuţi din Israel, atât din oameni, cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.”
14
Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai şi a zis:
15
„Fă numărătoarea copiilor lui Levi, după casele părinţilor lor, după familiile lor; şi anume, fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus.”
16
Moise le-a făcut numărătoarea, după porunca Domnului, întocmai cum poruncise.
17
Iată care sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon, Chehat şi Merari. –
18
Iată numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei.
19
Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel;
20
şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după casele părinţilor lor.
21
Din Gherşon se coboară familia lui Libni şi familia lui Şimei, alcătuind familiile gherşoniţilor.
22
Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute.
23
Familiile gherşoniţilor tăbărau înapoia Cortului, la apus.
24
Căpetenia casei părinteşti a gherşoniţilor era Elisaf, fiul lui Lael.
25
În ce priveşte Cortul întâlnirii, în grija fiilor lui Gherşon era dat: Cortul şi acoperişul Cortului, învelitoarea acoperişului Cortului şi perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii;
26
apoi pânzele curţii şi perdeaua de la poarta curţii Cortului de jur împrejurul Cortului şi altarului, şi toate funiile pentru slujba Cortului.
27
Din Chehat se coboară familia amramiţilor, familia iţehariţilor, familia hebroniţilor şi familia uzieliţilor, alcătuind familiile chehatiţilor.
28
Numărând pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii şase sute de bărbaţi, însărcinaţi cu îngrijirea Sfântului Locaş.
29
Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a Cortului.
30
Căpetenia casei părinteşti a familiilor chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel.
31
În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele Sfântului Locaş, cu care îşi făceau slujba, perdeaua dinăuntru şi tot ce ţine de ea.
32
Căpetenia căpeteniilor leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul Locaş.
33
Din Merari se coboară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile merariţilor.
34
Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase mii două sute.
35
Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a Cortului.
36
În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scândurile Cortului, drugii, stâlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele;
37
apoi stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor.
38
Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea Cortului, la răsărit, înaintea Cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
39
Toţi leviţii a căror numărătoare au făcut-o Moise şi Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.
40
Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi numără-i după numele lor.
41
Să iei pe leviţi pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele leviţilor în locul tuturor întâilor născuţi din vitele copiilor lui Israel!”
42
Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuţi dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
43
Toţi întâii născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.
44
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
45
„Ia pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel şi vitele leviţilor în locul vitelor lor; şi leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.
46
Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei, care trec peste numărul leviţilor, dintre întâii născuţi ai copiilor lui Israel,
47
să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere.
48
Să dai argintul acesta lui Aaron şi fiilor lui, pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul leviţilor.”
49
Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi;
50
a luat argintul întâilor născuţi din copiii lui Israel: o mie trei sute şaizeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş.
51
Şi Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron şi fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

Numeri capitolul 4

1
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
2
„Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
3
de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la Cortul întâlnirii.
4
Iată slujbele fiilor lui Chehat, în Cortul întâlnirii: ele privesc Locul Preasfânt.
5
La pornirea taberei, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinăuntru şi să acopere cu ea chivotul mărturiei;
6
să pună deasupra ei o învelitoare de piele de viţel de mare şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului.
7
Să întindă un covor albastru peste masa pâinilor pentru punerea înainte, şi deasupra să pună străchinile, căţuile, ceştile şi potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie şi pâinea care se pune necurmat înaintea Domnului;
8
peste toate aceste lucruri să întindă un covor cărămiziu şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei.
9
Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, care se întrebuinţează pentru slujba lui;
10
să-l pună cu toate uneltele lui într-o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-l pună pe targă.
11
Peste altarul de aur să întindă un covor albastru şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
12
Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă în Sfântul Locaş şi să le pună într-un covor albastru şi să le acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să le pună pe targă.
13
Să ia cenuşa din altar şi să întindă peste altar un covor de purpură;
14
să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului, şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
15
După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii.
16
Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă sub privegherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia mirositoare, darul de pâine de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot Cortul şi tot ce cuprinde el, Sfântul Locaş şi uneltele lui.”
17
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
18
„Să nu cumva să puneţi neamul familiilor chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul leviţilor.
19
Iată ce să faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară când se vor apropia de Locul Preasfânt: Aaron şi fiii lui să vină şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui.
20
Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.”
21
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
22
„Numără şi pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor;
23
şi anume, să faci numărătoarea începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să împlinească vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
24
Iată slujbele familiilor gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s-o facă şi ce vor trebui să ducă.
25
Să ducă covoarele Cortului şi Cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii;
26
pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul Cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele care ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.
27
În slujbele lor, fiii gherşoniţilor să fie sub poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus.
28
Acestea sunt slujbele familiilor fiilor gherşoniţilor în Cortul întâlnirii şi ce au ei de păzit sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
29
Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor;
30
şi anume, să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
31
Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din Cortul întâlnirii: scândurile Cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui;
32
stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat.
33
Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în Cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”
34
Moise, Aaron şi mai marii adunării au făcut numărătoarea fiilor chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
35
şi anume a tuturor acelora care, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
36
Cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci.
37
Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile chehatiţilor, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise.
38
Fiii lui Gherşon ieşiţi la numărătoare, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
39
de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, şi anume, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
40
cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, după casele părinţilor lor, au fost două mii şase sute treizeci.
41
Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului.
42
Cei ieşiţi la numărătoare dintre familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
43
de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
44
cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost trei mii două sute.
45
Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Merari; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise.
46
Toţi aceia dintre Leviţi a căror numărătoare au făcut-o Moise, Aaron şi mai marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
47
de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă şi să ducă Cortul întâlnirii,
48
toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost opt mii cinci sute optzeci.
49
Le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise, arătând fiecăruia slujba pe care trebuia s-o facă şi ce trebuia să ducă; le-au făcut numărătoarea după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.

Faptele Apostolilor capitolul 25

1
Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile, s-a suit de la Cezareea în Ierusalim.
2
Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă
3
şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum.
4
Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo.
5
„Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.”
6
Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile; apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel.
7
Când a sosit Pavel, iudeii care veniseră de la Ierusalim l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi.
8
Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului.”
9
Festus, care voia să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”
10
Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.
11
Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar.”
12
Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce.”
13
După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus.
14
Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om,
15
împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea.
16
Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.
17
Ei au venit deci aici; şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta.
18
Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
19
Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.
20
Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
21
Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului, şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.”
22
Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”
23
A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
24
Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.
25
Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit.
26
Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.
27
Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”
© 2020 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.