Surely
Geneza 22:12
Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
Geneza 42:18
A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
Neemia 5:15
Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.
Iov 1:1
Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.
Iov 28:28
Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.”
Psalmi 14:4
Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?
Psalmi 36:1-4
1
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”
2
Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
3
Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.
4
În aşternutul lui se gândeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.
Proverbe 1:7
Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
Proverbe 2:5
atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Proverbe 8:13
Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.
Proverbe 16:6
Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
Romani 3:18
frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
slay
Geneza 12:12
Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
Geneza 26:7
Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.