a prophet
1 Imparati 18:1-46
1
Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.”
2
Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.
3
Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. – Obadia se temea mult de Domnul.
4
De aceea, când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. –
5
Ahab a zis lui Obadia: „Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catârilor, şi să n-avem nevoie să omorâm vitele.”
6
Şi-au împărţit ţara s-o cutreiere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.
7
Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Tu eşti, domnul meu Ilie?”
8
El i-a răspuns: „Eu sunt; du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!”
9
Şi Obadia a zis: „Ce păcat am săvârşit eu, ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare?
10
Viu este Domnul, că n-a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute; şi când se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit.
11
Şi acum zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!”
12
Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui.
13
Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de proroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră, şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă?
14
Şi acum tu zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!” El mă va ucide.”
15
Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oştirilor al cărui slujitor sunt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.”
16
Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie.
17
Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?”
18
Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.
19
Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal şi pe cei patru sute de proroci ai Astarteii, care mănâncă la masa Izabelei.”
20
Ahab a trimis soli la toţi copiii lui Israel şi a strâns pe proroci la muntele Carmel.
21
Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
22
Şi Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.
23
Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc şi-l voi pune pe lemne, fără să pun foc.
24
Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!”
25
Ilie a zis prorocilor lui Baal: „Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.”
26
Ei au luat juncul pe care li l-au dat şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.
27
La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.”
28
Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei.
29
Când a trecut amiaza, au aiurit până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
30
Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.
31
A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”
32
şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.
33
A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa.
34
Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară.
35
Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
36
În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
37
Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
38
Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
39
Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
40
„Puneţi mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo.
41
Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.”
42
Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi
43
şi a zis slujitorului său: „Suite-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.”
44
A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.”
45
Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car şi a plecat la Izreel.
46
Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.
1 Corinteni 14:4
Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.
Exod 4:16
El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.
Exod 7:1
Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău.
Exod 12:1-3
1
Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:
2
„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.
3
Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.
Exod 18:17
Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine.
Exod 7:1
Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău.
1 Cronici 16:22
zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu faceţi niciun rău prorocilor Mei!”
Psalmi 25:14
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.
Psalmi 105:9-15
9
de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
10
El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,
11
zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire care v-a căzut la sorţi.”
12
Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
13
mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor;
14
dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
15
„Nu vă atingeţi de unşii Mei – a zis El – şi nu faceţi rău prorocilor Mei!”
Evrei 1:1
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
pray
Levitic 6:4
când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila, sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,
Levitic 6:7
Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”
1 Samuel 7:5
Samuel a zis: „Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”
1 Samuel 7:8
şi au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”
1 Samuel 12:19
Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.”
1 Samuel 12:23
Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.
2 Samuel 24:17
David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”
1 Imparati 13:6
Atunci împăratul a luat cuvântul şi a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-I să-mi pot trage mâna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului, şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.
2 Imparati 5:11
Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra.
2 Imparati 19:2-4
2
A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
3
Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.
4
Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”
Iov 42:8
Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
Ieremia 14:11
Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci pentru poporul acesta!
Ieremia 15:1
Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
Ieremia 27:18
Dacă sunt ei proroci şi dacă este cu ei cuvântul Domnului, să mijlocească la Domnul oştirilor, pentru ca uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda şi în Ierusalim să nu se ducă în Babilon.
Iacov 5:14-16
14
Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
15
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
16
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
1 Ioan 5:16
Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
Apocalipsa 11:5
Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
Apocalipsa 11:6
Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
surely
Geneza 20:18
Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.
Geneza 2:17
dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
Geneza 12:17
Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai.
Iov 34:19
Care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?
Psalmi 105:14
dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
Ezechiel 3:18
Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Ezechiel 33:8
Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Ezechiel 33:14-16
14
Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,
15
dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.
16
Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!
Evrei 13:4
Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
all
Geneza 12:15
Slujbaşii cei mai de frunte ai lui faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon.
Numeri 16:32
Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
Numeri 16:33
Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
2 Samuel 24:17
David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”