Angel
Geneza 16:7-13
7
Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.
8
El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.”
9
Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub mâna ei.”
10
Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”
11
Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
12
El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”
13
Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”
Geneza 28:15
Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
Geneza 31:11-13
11
Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!” „Iată-mă”, am răspuns eu.
12
El a zis: „Ridică ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.
13
Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.”
Exod 3:2-6
2
Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
3
Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
4
Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”
5
Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
6
Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
Exod 23:20
Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit.
Exod 23:21
Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.
Judecatori 2:1-4
1
Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
2
şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
3
Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
4
După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
Judecatori 6:21-24
21
Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
22
Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”
23
Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.”
24
Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul aceasta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
Judecatori 13:21
Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului
Judecatori 13:22
şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”
Psalmi 34:7
Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.
Psalmi 34:22
Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.
Psalmi 121:7
Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
Isaia 47:4
Răscumpărătorul nostru Se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel. –
Isaia 63:9
În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
Osea 12:4
S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.
Osea 12:5
Domnul este Dumnezeul oştirilor; numele Lui este Domnul.
Maleahi 3:1
„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.
Faptele Apostolilor 7:30-35
30
Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31
Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32
care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33
Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
34
Am văzut suferinţa poporului Meu care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
35
Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?”, Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug.
1 Corinteni 10:4
şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.
1 Corinteni 10:9
Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
redeemed
Psalmi 34:2
Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.
Matei 6:13
şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”
Ioan 17:15
Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.
Romani 8:23
Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
2 Timotei 4:18
Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Tit 2:14
El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
my name
Geneza 48:5
Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
Geneza 32:28
Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
Deuteronom 28:10
Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.
2 Cronici 7:14
dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
Ieremia 14:9
De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –
Amos 9:12
ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul care va împlini aceste lucruri.
Faptele Apostolilor 15:17
pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
grow into
Geneza 1:21
Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Geneza 1:22
Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”
Numeri 1:46
toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
Numeri 26:34
Acestea sunt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute.
Numeri 26:37
Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.
a multitude
Geneza 49:22
Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
Exod 1:7
Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.
Numeri 26:28-37
28
Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim.
29
Fiii lui Manase: din Machir se coboară familia machiriţilor. – Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se coboară familia galaadiţilor.
30
Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se coboară familia iezeriţilor; Helec, familia helechiţilor;
31
Asriel, familia asrieliţilor; Sihem, familia sihemiţilor;
32
Şemida, familia şemidaiţilor; Hefer, familia heferiţilor.
33
Ţelofhad, fiul lui Hefer, n-a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.
34
Acestea sunt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute.
35
Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se coboară familia şutelahiţilor; din Becher, familia becheriţilor; din Tahan, familia tahaniţilor.
36
Iată fiii lui Şutelah: din Eran se coboară familia eraniţilor.
37
Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.
Deuteronom 33:17
El are frumuseţea întâiului născut al taurului; coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului: ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, ele sunt miile lui Manase.”
Iosua 17:17
Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: „Voi sunteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.