I am come
Psalmi 78:34-37
34
Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35
îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor.
36
Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba.
37
Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
Ieremia 22:23
Tu, care locuieşti pe Liban acum, care îţi ai cuibul în cedri, cum vei geme când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci!
Osea 5:15
Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”
Joseph
2 Samuel 19:9
Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.
2 Samuel 16:5
David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând
Geneza 48:14
Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
Geneza 48:20
El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
1 Imparati 12:20
Tot Israelul, auzind că Ieroboam s-a întors, au trimis să-l cheme în adunare şi l-au făcut împărat peste tot Israelul. Seminţia lui Iuda a fost singura care a mers după casa lui David.
1 Imparati 12:25
Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo şi a zidit Penuel.
Osea 4:15-17
15
Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven şi nu juraţi zicând: „Viu este Domnul!”
16
Pentru că Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită; şi să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse!
17
Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!
Osea 5:3
Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit şi că Israel s-a spurcat.