he that troubleth Israel
1 Imparati 21:20
Ahab a zis lui Ilie: „M-ai găsit, vrăjmaşule?” Şi el a răspuns: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.
Iosua 7:25
Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre
Ieremia 26:8
Şi când a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: „Trebuie să mori negreşit!
Ieremia 26:9
Pentru ce proroceşti în Numele Domnului şi zici: „Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori”?” Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.
Ieremia 38:4
Atunci căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”
Amos 7:10
Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
Faptele Apostolilor 16:20
I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei,
Faptele Apostolilor 17:6
Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
Faptele Apostolilor 24:5
Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei nazarinenilor