prophesied
1 Imparati 22:10
Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti, în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
1 Imparati 22:12
Şi toţi prorocii proroceau la fel, zicând: „Suie-te la Ramot din Galaad! Căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
1 Samuel 18:10
A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână.
Ieremia 28:6-9
6
Ieremia, prorocul, a zis: „Amin! Aşa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele pe care le-ai prorocit tu şi să aducă înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului şi pe toţi prinşii de război!
7
Numai ascultă cuvântul pe care-l rostesc eu în auzul tău şi în auzul întregului popor:
8
„Prorocii care au fost înaintea mea şi înaintea ta, din vremurile străvechi, au prorocit război, foamete şi ciumă împotriva unor ţări puternice şi unor împărăţii mari.
9
Dar, dacă un proroc proroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce proroceşte se va cunoaşte că este cu adevărat trimis de Domnul.”
Faptele Apostolilor 16:16
Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
Faptele Apostolilor 16:17
Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
1 Corinteni 11:4
Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său.
1 Corinteni 11:5
Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
voice
1 Imparati 18:26
Ei au luat juncul pe care li l-au dat şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.
Galateni 4:8
Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.
2 Timotei 3:8
După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.
2 Timotei 3:9
Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.