(Un psalm al lui David.) Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.

Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr. –

„Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.

Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier.

Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.

În Samaria a fost o mare foamete, şi atât de mult au strâmtorat-o încât un cap de măgar preţuia optzeci de sicli de argint, şi un sfert de cab de găinaţ de porumbel cinci sicli de argint.

„Iuda jeleşte, cetăţile lui sunt pustiite, triste, posomorâte, şi strigătele Ierusalimului se înalţă.

Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară, şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acoperă capul.

Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte şi pleşuve, trăgând aer ca nişte şerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă.” –

„Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.

S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!

Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul izlazurile pustiului, şi para focului a pârlit toţi copacii de pe câmp!