at the time
1 Imparati 18:29
Când a trecut amiaza, au aiurit până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
Exod 29:39-41
39
Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celălalt miel seara.
40
Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
41
Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură, ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
Ezra 9:4
Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu am stat jos, mâhnit, până la jertfa de seară.
Ezra 9:5
Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis:
Psalmi 141:2
Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
Daniel 8:13
Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?”
Daniel 9:21
pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede, în zbor iute, omul Gabriel pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.
Daniel 12:11
De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
Faptele Apostolilor 3:1
Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
Faptele Apostolilor 10:30
Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare
Lord God
1 Imparati 18:21
Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
Geneza 26:24
Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.”
Geneza 31:53
Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
Geneza 32:9
Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!”
Geneza 46:3
Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
Exod 3:6
Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
Exod 3:15
Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
Exod 3:16
Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,
1 Cronici 29:18
Doamne Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Ţine întotdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gânduri şi întăreşte-i inima în Tine.
2 Cronici 20:6
Şi a zis: „Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?
2 Cronici 20:7
Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău, Israel, şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?
Efeseni 1:17
Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,
Efeseni 3:14
…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
let it
1 Imparati 8:43
ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o eu!
1 Samuel 17:46
Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
1 Samuel 17:47
Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
2 Imparati 1:3
Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, tişbitul: „Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei şi spune-le: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
2 Imparati 1:6
Ei i-au răspuns: „Un om s-a suit înaintea noastră şi ne-a zis: „Întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis şi spuneţi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”
2 Imparati 5:15
Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.”
2 Imparati 19:19
Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!”
Psalmi 67:1
(Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Un psalm. O cântare.) Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi faţa Lui, (Oprire)
Psalmi 67:2
ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile mântuirea Ta!
Psalmi 83:18
Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.
Ezechiel 36:23
De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.
Ezechiel 39:7
Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt; ci vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!
and that I have
1 Imparati 22:28
Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” Apoi a mai zis: „Auziţi, popoare, toate!”
Numeri 16:28-30
28
Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu.
29
Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul;
30
dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor – atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
Ioan 11:42
Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”