Thus shall ye speak to Hezekiah king of Judah, saying, Let not thy God in whom thou trustest deceive thee, saying, Jerusalem shall not be delivered into the hand of the king of Assyria.
2 Imparati 18:5
El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.
2 Imparati 18:29
Aşa vorbeşte împăratul: „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea.
2 Imparati 18:30
Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.”
2 Cronici 32:15-19
15
Să nu vă amăgească Ezechia, dar, şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei: cu cât mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!”
16
Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva robului Său Ezechia.
17
Şi a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.”
18
Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate.
19
Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
Isaia 37:10-14
10
„Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi şi zici: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
11
Căci ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit cu desăvârşire; şi tu, să fii izbăvit?
12
Oare dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei, le-au izbăvit ei, şi anume: Gozanul, Haranul, Reţef şi fiii lui Eden care sunt la Telasar?
13
Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?”
14
Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului