Of a truth
Iov 9:2
„Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
Isaia 5:9
Iată ce mi-a descoperit Domnul oştirilor: „Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.
Ieremia 26:15
Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!”
Daniel 2:47
Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!”
Matei 14:33
Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
Luca 22:59
Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.”
Faptele Apostolilor 4:27
În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
1 Corinteni 14:25
Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.
the kings
2 Imparati 16:9
Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin.
2 Imparati 17:6
În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor.
2 Imparati 17:24
Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei.
1 Cronici 5:26
Dumnezeul lui Israel a aţâţat duhul lui Pul, împăratul Asiriei, şi duhul lui Tiglat-Pilneser, împăratul Asiriei; şi Tiglat-Pilneser a luat robi pe rubeniţi, gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i-a dus la Halah, la Habor, la Hara şi la râul Gozan, unde au rămas până în ziua de azi.
Isaia 7:17
Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău zile cum n-au mai fost niciodată, din ziua când s-a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).”
Isaia 7:18
În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor de la capătul râurilor Egiptului şi albinelor din ţara Asiriei;
Isaia 10:9-11
9
Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?
10
După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărăţiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim şi în Samaria),
11
cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?”