He shall not come
Isaia 8:7-10
7
iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui;
8
va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oştii lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!”
9
Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
10
Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).
Isaia 10:24
Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Poporul Meu, care locuieşti în Sion, nu te teme de asirian; da, el te loveşte cu nuiaua şi îşi ridică toiagul asupra ta cum făceau egiptenii.
Isaia 10:25
Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.”
Isaia 10:28-32
28
El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalâcul la Micmaş.
29
Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibeea lui Saul o ia la fugă. –
30
Ridică-ţi glasul, fiica Galimului! Ia seama, Lais! Vai de tine, Anatot! –
31
Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug.
32
Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.
Isaia 37:33-35
33
De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: „El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
34
Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul,
35
căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!”
cast a bank
2 Samuel 20:15
Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.
Ezechiel 21:22
Sorţul care este în dreapta lui înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel şi să scoată strigăte de război; vor ridica berbeci împotriva porţilor, vor ridica întărituri şi vor face şanţuri de apărare.
Luca 19:43
Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile:
Luca 19:44
te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”