Is not
Judecatori 6:12-14
12
Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
13
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
14
Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
Romani 8:31
Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
and hath
1 Cronici 22:9
Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
1 Cronici 23:25
Căci David a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim;
Deuteronom 12:10
Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.
Deuteronom 12:11
Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.
Iosua 22:4
Acum, când Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.
Iosua 23:1
De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.
2 Samuel 7:1
Când a locuit împăratul în casa lui şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau,
Faptele Apostolilor 9:31
Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
before the Lord
Deuteronom 20:4
Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”
Iosua 10:42
Iosua a luat în acelaşi timp pe toţi împăraţii aceia şi ţara lor, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.
1 Samuel 25:28
Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, şi niciodată nu va fi răutate în tine.
2 Samuel 5:19
David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
2 Samuel 5:20
David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim.
Psalmi 44:1-5
1
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare.) Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
2
Cu mâna Ta ai izgonit neamuri, ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să-i întinzi pe ei.
3
Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina feţei Tale, pentru că îi iubeai.
4
Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!
5
Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.