Remember
Psalmi 119:49
Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
Luca 1:72
Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
If ye transgress
Levitic 26:33-46
33
Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.
34
Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei.
35
Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi.
36
În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie şi vor cădea fără să fie urmăriţi.
37
Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;
38
veţi pieri printre neamuri şi vă va mânca ţara vrăjmaşilor voştri.
39
Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.
40
Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
41
şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.
42
Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară.
43
Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele.
44
Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
45
Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.”
46
Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.
Deuteronom 4:25-27
25
Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi
26
iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul – că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.
27
Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.
Deuteronom 28:64
Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.
Deuteronom 32:26-28
26
Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!”
27
Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească şi să zică: „Mâna noastră cea puternică, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.”
28
Ei sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ şi nu-i pricepere în ei.
1 Imparati 9:6
Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe care vi le-am dat şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
1 Imparati 9:7
voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.