hold on
Psalmi 84:7
Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
Psalmi 84:11
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Proverbe 4:18
Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.
Proverbe 14:16
Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. –
Isaia 35:8-10
8
Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
9
Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
10
Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!
1 Petru 1:5
Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
1 Ioan 2:19
Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.
clean
Geneza 20:5
Nu mi-a spus el că este sora sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate.”
Psalmi 24:4
Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.
Psalmi 26:6
Îmi spăl mâinile în nevinovăţie şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
Psalmi 73:13
Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
Isaia 1:15
Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Isaia 1:16
Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
Marcu 7:2
Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. –
be stronger and stronger
Isaia 40:29-31
29
El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
30
Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
31
dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.
2 Corinteni 12:9
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
2 Corinteni 12:10
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.