5
Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6
În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7
Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8
Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”
9
Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10
După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11
Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”
12
După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.
13
A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14
A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15
„Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16
Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17
Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
18
Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.
19
Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. În urmă s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.