(Către mai marele cântăreţilor. Făcut de David.) La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”?

(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.

Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”

El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”

Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

Tu ziceai: „În veci voi fi împărăteasă!”, şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească.

„Veniţi – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” –

Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încâlciţi, şi, tocmai când vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc ca o mirişte de tot uscată.

Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”

Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.