The earth opened and swallowed up Dathan, and covered the company of Abiram.
Numeri 16:29-33
29
Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul;
30
dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor – atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
31
Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două.
32
Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
33
Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
Numeri 26:10
Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu Core, când au murit cei ce se adunaseră şi când a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă.
Deuteronom 11:6
ce v-a făcut în pustiu, până la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, cu casele şi corturile lor şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel.