he saved
Psalmi 143:11
Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!
Numeri 14:13-16
13
Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
14
Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui, ziua, într-un stâlp de nor, şi, noaptea, într-un stâlp de foc.
15
Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
16
„Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustiu!”
Deuteronom 32:26
Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!”
Deuteronom 32:27
Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească şi să zică: „Mâna noastră cea puternică, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.”
Iosua 7:9
Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?”
Ieremia 14:7
Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
Ieremia 14:21
Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!
Ezechiel 20:9
Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau şi în faţa cărora Mă arătasem lor ca să-i scot din ţara Egiptului.
Ezechiel 20:14
Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
Ezechiel 20:22
Dar Mi-am tras mâna înapoi şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
Ezechiel 20:44
Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”
Daniel 9:17-19
17
Ascultă, dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit!
18
Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
19
Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”
that he
Psalmi 111:6
El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le-a dat moştenirea neamurilor.
Exod 9:16
Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
Exod 15:6
Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
Romani 9:17
Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”