who will lead
Psalmi 20:6-8
6
Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel sfânt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.
7
Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.
8
Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.
Psalmi 60:1
(Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca şi „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia şi cu sirienii din Ţoba şi când s-a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
Isaia 63:1-6
1
Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc! –
2
Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? –
3
„Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
4
Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
5
Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit!
6
Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ.”
Ieremia 49:7-16
7
Asupra Edomului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Nu mai este înţelepciune în Teman? A pierit chibzuinţa de la oamenii pricepuţi? S-a dus înţelepciunea lor?
8
Fugiţi, daţi dosul, plecaţi în peşteri, locuitori ai Dedanului! Căci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea când îl voi pedepsi.
9
Oare, dacă ar veni nişte culegători de struguri la tine, nu ţi-ar lăsa nimic de cules pe urma culegătorilor? Dacă ar veni nişte hoţi noaptea, n-ar pustii decât până s-ar sătura!
10
Dar Eu însumi voi despuia pe Esau, îi voi descoperi ascunzătorile, şi nu va putea să se ascundă. Copiii lui, fraţii lui, vecinii lui vor pieri, şi el nu va mai fi!
11
Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ţine în viaţă, şi văduvele tale să se încreadă în Mine!”
12
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că cei ce nu trebuiau să bea potirul totuşi îl vor bea; şi tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci îl vei bea şi tu!
13
Căci pe Mine însumi jur, zice Domnul, că Boţra va fi dată pradă pustiiri, ocării, nimicirii şi blestemului, şi toate cetăţile ei se vor preface în nişte dărâmături veşnice.”
14
Am auzit o veste de la Domnul, şi un sol a fost trimis printre neamuri: „Strângeţi-vă şi porniţi împotriva ei! Sculaţi-vă pentru război!
15
Căci iată, te voi face mic printre neamuri, dispreţuit printre oameni.
16
Înfumurarea ta, îngâmfarea inimii tale te-a rătăcit, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi care stai pe vârful dealurilor. Dar, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul tot atât de sus ca al vulturului, şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul.
Obadia 1:3
Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”
Obadia 1:4
Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.