they
Psalmi 35:7-12
7
Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;
8
să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară!
9
Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va înveseli de mântuirea Lui.
10
Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?”
11
Nişte martori mincinoşi se ridică şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12
Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
Geneza 44:4
Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău?
Proverbe 17:13
Celui ce întoarce rău pentru bine, nu-i va părăsi răul casa. –
hatred
Psalmi 55:12-15
12
Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.
13
Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
14
Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
15
Să vină moartea peste ei şi să se coboare de vii în Locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.
2 Samuel 15:12
Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
2 Samuel 15:31
Au venit şi au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!”
Marcu 14:44
Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.”
Marcu 14:45
Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult.
Luca 6:16
pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.
Luca 22:47
Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
Luca 22:48
Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
Ioan 13:18
Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.”