channels
Psalmi 74:15
Ai făcut să ţâşnească izvoare în pâraie, ai uscat râuri care nu seacă.
Psalmi 106:9
A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.
Exod 15:8
La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
Iosua 3:13-16
13
Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului Dumnezeului întregului pământ vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume apele care se coboară din sus se vor opri grămadă.”
14
Poporul a ieşit din corturi, ca să treacă Iordanul, şi preoţii care duceau chivotul legământului au pornit înaintea poporului.
15
Când preoţii care duceau chivotul au ajuns la Iordan şi când li s-au înmuiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului –
16
apele care se coboară din sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lângă cetatea Adam, care este lângă Ţartan; iar cele ce se coborau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului.
2 Samuel 22:16
Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
foundations
Psalmi 104:5
Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
Iov 38:4-6
4
Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
5
Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6
Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
Ieremia 31:37
Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.
Iona 2:6
M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!
Mica 6:2
Ascultaţi, munţi, pricina Domnului şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său şi vrea să Se judece cu Israel. –
O Lord
2 Imparati 19:7
Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
Iov 4:9
Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
Isaia 11:4
ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
Isaia 30:27
Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;
Isaia 30:28
suflarea Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.
Isaia 30:33
Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă.