munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile, ca nişte miei.

Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei?

Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!

Mă uit, şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit!

Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.

S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?

La vederea Ta se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile în sus.

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

(sidoniţii zic Hermonului Sirion, şi amoriţii îl numesc Senir),

Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului şi m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.

Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.