acknowledged
Psalmi 38:18
Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
Psalmi 51:3-5
3
Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4
Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
5
Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
Levitic 26:39
Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.
Levitic 26:40
Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
Iosua 7:19
Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”
2 Samuel 12:13
David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
2 Samuel 24:10
David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
Iov 33:27
Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele;
Proverbe 28:13
Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. –
Ieremia 3:13
Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.
1 Ioan 1:8-10
8
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
9
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
10
Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.
have
Iov 31:33
dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
Proverbe 30:20
Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă şi se şterge la gură, şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” –
Ieremia 2:23
Cum poţi să zici: „Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromader iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi!
Ieremia 2:35
Şi, cu toate acestea, tu zici: „Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!” Iată, Mă voi certa cu tine, pentru că zici: „N-am păcătuit!”
Luca 16:15
Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
I said
Isaia 65:24
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Osea 6:1
„Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
Luca 15:17-19
17
Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19
şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
Luca 15:21-19
forgavest
Psalmi 30:5
Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.
Psalmi 86:5
Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.
Psalmi 86:15
Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.
Psalmi 103:3
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
2 Samuel 12:13
David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
Isaia 65:24
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Ieremia 31:20
Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul. –
Luca 7:47
De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”
Luca 15:20-23
20
Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21
Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22
Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23
Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
Efeseni 4:32
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
iniquity
Psalmi 51:4
Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
2 Samuel 12:9
Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.
2 Samuel 12:13
David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
Maleahi 3:8
Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.