They
Psalmi 38:20
Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
Psalmi 109:3-5
3
mă înconjoară cu cuvântări pline de ură şi se războiesc cu mine fără temei.
4
Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune.
5
Ei îmi întorc rău pentru bine, şi ură, pentru dragostea mea.
1 Samuel 19:4
Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;
1 Samuel 19:5
şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean, şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”
1 Samuel 19:15
Saul i-a trimis înapoi să-l vadă şi a zis: „Aduceţi-l la mine în patul lui, ca să-l omor.”
1 Samuel 22:13
Saul i-a zis: „Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?”
1 Samuel 22:14
Ahimelec a răspuns împăratului: „Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui şi înconjurat cu cinste în casa ta?
Proverbe 17:13
Celui ce întoarce rău pentru bine, nu-i va părăsi răul casa. –
Ieremia 18:20
Cu rău se răsplăteşte binele? Căci au săpat o groapă ca să-mi ia viaţa. Adu-Ţi aminte că am stat înaintea Ta ca să vorbesc bine pentru ei şi să abat mânia Ta de la ei.
Ioan 10:32
Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”
spoiling
1 Samuel 20:31-33
31
Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.”
32
Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?”
33
Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.
Luca 23:21-23
21
Dar ei au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”
22
Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”
23
Dar ei strigau în gura mare şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.