righteousness
Psalmi 71:19
Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine?
Psalmi 97:2
Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
Psalmi 145:17
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui.
Geneza 18:25
Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
Deuteronom 32:4
El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
Isaia 45:19
Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
Isaia 45:21-24
21
Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
22
Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
23
Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine.
24
„Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
Romani 3:25
Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
great mountains
Exod 9:28
Rugaţi-vă Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”
1 Samuel 14:15
A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu.
judgments
Psalmi 77:19
Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
Psalmi 92:5
Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!
Iov 11:7-9
7
Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?
8
Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
9
Întinderea ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea.
Iov 37:23
Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
Isaia 40:28
Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
Ieremia 12:1
Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?
Matei 11:25
În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.
Matei 11:26
Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”
Romani 11:33
O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
thou
Psalmi 104:14-35
14
Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
15
vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
16
Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
17
În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
18
munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
19
El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
20
Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
21
puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
22
Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.
23
Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara.
24
Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale.
25
Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26
Acolo în ea umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27
Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28
Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29
Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.
30
Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului.
31
În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32
El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
33
Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
34
Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35
Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
Psalmi 145:9
Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.
Psalmi 147:9
El dă hrană vitelor şi puilor corbului când strigă.
Iov 7:20
Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
Iona 4:11
Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!”
Matei 10:29
Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
Matei 10:30
Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
1 Timotei 4:10
Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.