Have
Psalmi 94:8
Totuşi învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor?
Isaia 27:11
Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
Ieremia 4:22
„Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.” –
Matei 23:17-39
17
Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?
18
„Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.”
19
Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?
20
Deci cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;
21
cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;
22
şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
24
Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.
26
Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.
27
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.
28
Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
29
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi
30
şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.”
31
Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.
32
Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri!
33
Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?
34
De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;
35
ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.
36
Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta.
37
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
38
Iată că vi se lasă casa pustie;
39
căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”
who eat
Psalmi 27:2
Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.
Ieremia 10:25
Varsă-Ţi urgia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci mănâncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc şi-i pustiesc locuinţa. –
Apocalipsa 17:16
Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.