Pharaoh
Exod 7:3
Eu voi împietri inima lui faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.
Exod 7:4
Totuşi, faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi.
Deuteronom 31:21
Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da.”
Psalmi 139:2
ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Psalmi 139:4
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Ezechiel 38:10
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.
Ezechiel 38:11
Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi!
Ezechiel 38:17
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară prin robii Mei prorocii lui Israel, care au prorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?
Faptele Apostolilor 4:28
ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
They are entangled
Judecatori 16:2
S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.”
1 Samuel 23:7
Saul a fost înştiinţat de sosirea lui David la Cheila şi a zis: „Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit şi s-a închis într-o cetate cu porţi şi zăvoare.”
1 Samuel 23:23
Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde, veniţi apoi la mine cu ceva temeinic, şi voi porni cu voi. Dacă este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.”
Psalmi 3:2
Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Oprire)
Psalmi 71:11
zicând: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l, puneţi mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!”
Ieremia 20:10
Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. – „Învinuiţi-l”, strigă ei; „haidem să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el şi ne vom răzbuna pe el!”
Ieremia 20:11
Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!