Vanity of vanities, saith the Preacher, vanity of vanities; all is vanity.
Eclesiastul 2:11
Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.
Eclesiastul 2:15
Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”
Eclesiastul 2:17
Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.
Eclesiastul 2:19
Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune.
Eclesiastul 2:21
Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.
Eclesiastul 2:23
Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.
Eclesiastul 2:26
Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
Eclesiastul 3:19
Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
Eclesiastul 4:4
Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
Eclesiastul 4:8
un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
Eclesiastul 4:16
Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
Eclesiastul 5:10
Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!
Eclesiastul 6:11
Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
Eclesiastul 11:8
Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.
Eclesiastul 11:10
Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.
Eclesiastul 12:8
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.
Psalmi 39:5
Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)
Psalmi 39:6
Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
Psalmi 62:9
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.
Psalmi 62:10
Nu vă încredeţi în asuprire şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.
Psalmi 144:4
Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
Romani 8:20
Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă,