That
Eclesiastul 4:1
M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie!
Eclesiastul 5:8
Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt.
1 Imparati 21:9-21
9
Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului
10
şi puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi scoateţi-l afară, împroşcaţi-l cu pietre, şi să moară.”
11
Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii şi dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.
12
Au vestit un post şi au pus pe Nabot în fruntea poporului.
13
Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit.
14
Şi au trimis să spună Izabelei: „Nabot a fost împroşcat cu pietre, şi a murit.”
15
Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: „Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.”
16
Ahab, auzind că a murit Nabot, s-a sculat să se coboare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire.
17
Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, tişbitul, astfel:
18
„Scoală-te şi coboară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l este în via lui Nabot, unde s-a coborât s-o ia în stăpânire.
19
Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?” Şi să-i mai spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.”
20
Ahab a zis lui Ilie: „M-ai găsit, vrăjmaşule?” Şi el a răspuns: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.
21
Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,
Psalmi 58:1
(Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David.) Oare, tăcând, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?
Psalmi 58:2
Dimpotrivă! în inimă săvârşiţi nelegiuiri; în ţară, puneţi în cumpănă silnicia mâinilor voastre.
Psalmi 82:2-5
2
– „Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? – (Oprire)
3
Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
4
scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi.”
5
Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului.
Psalmi 94:21
Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit şi osândesc sânge nevinovat.
Psalmi 94:22
Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
Isaia 59:14
şi astfel izbăvirea s-a întors înapoi, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte, şi neprihănirea nu poate să se apropie.
Mica 2:2
Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.
Mica 7:3
Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
Tefania 3:3
Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă niciun os până dimineaţa.
Matei 26:59
Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
Faptele Apostolilor 23:3
Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
Iacov 2:6
Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?