not hurt
Isaia 11:13
Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim,
Isaia 2:4
El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. –
Isaia 35:9
Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
Isaia 60:18
Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale „Mântuire”, şi porţile tale „Laudă”.
Iov 5:23
Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
Mica 4:2-4
2
Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
3
El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război;
4
ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
Matei 5:44
Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
Matei 5:45
ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Faptele Apostolilor 2:41-47
41
Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43
Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44
Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
45
Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46
Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47
Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
Faptele Apostolilor 4:29-35
29
Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30
şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
31
După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32
Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33
Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34
Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
35
şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
Romani 12:17-21
17
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
18
Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
19
Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
20
Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
21
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.
Galateni 5:22-24
22
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23
blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24
Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
Filipeni 2:14
Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
Filipeni 2:15
ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
1 Tesaloniceni 5:15
Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.
Apocalipsa 21:27
Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.
for the
Isaia 30:26
Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.
Isaia 49:6
El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
Isaia 59:19
Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
Isaia 60:1-22
1
Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.
2
Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.
3
Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale.
4
„Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sunt purtate pe braţe.
5
Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine.
6
Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromaderi din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba aducând aur şi tămâie şi vor vesti laudele Domnului.
7
Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi Casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită.
8
Cine sunt aceia care zboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?
9
Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sunt în frunte ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului Dumnezeului tău, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te proslăveşte.
10
Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine.
11
Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor şi împăraţii lor cu alaiul lor.
12
Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.
13
Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul Sfântului Meu Locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.
14
Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi „Cetatea Domnului”, „Sionul Sfântului lui Israel”.
15
De unde erai părăsită şi urâtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veşnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam.
16
Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţâţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.
17
În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpânească dreptatea.
18
Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale „Mântuire”, şi porţile tale „Laudă”.
19
Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20
Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.
21
Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
22
Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat, un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.”
Psalmi 22:27-31
27
Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
28
Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.
29
Toţi cei puternici de pe pământ vor mânca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi cei ce se coboară în ţărână, cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30
O sămânţă de oameni Îi va sluji; şi se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.
31
Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.
Psalmi 72:19
Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
Psalmi 98:2
Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.
Psalmi 98:3
Şi-a adus aminte de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
Habacuc 2:14
Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.
Zaharia 14:9
Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.
Romani 11:25
Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Romani 11:26
Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
Apocalipsa 20:2-6
2
El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3
L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4
Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5
Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
6
Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.