Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam; şi Balaam I-a zis: „Am ridicat şapte altare, şi pe fiecare altar am adus câte un viţel şi câte un berbec.”

Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept;

Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”

„Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?

Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui dimprejur şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?”

Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?

După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului

şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.”

Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.

Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.

Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.

Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.

„În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.

Plâng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.

„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.

N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.

Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă.

Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!

Am hotărât să mustru pe cei mari şi pe dregători, şi le-am zis: „Ce! Voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am strâns în jurul meu o mare mulţime

Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă. –

pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu.

Dar mai pe urmă s-au răzgândit, au luat înapoi pe robii şi roabele pe care-i sloboziseră şi i-au silit să le fie iarăşi robi şi roabe.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am făcut un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei, şi le-am zis:

Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu.

De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia sabiei, ciumei şi foametei şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pământului.

Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”

Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.

După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.

Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.