people
Isaia 4:3
Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim.
Isaia 4:4
După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,
Isaia 51:2
Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
Isaia 62:4
Nu te vor mai numi „Părăsită” şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea”, şi ţara ta o vor numi „Beula”, „Măritată”, căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi.
Zaharia 14:20
În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: „Sfinţi Domnului!” Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.
Zaharia 14:21
Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea.
2 Petru 3:13
Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
Apocalipsa 21:27
Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.
inherit
Psalmi 37:11
Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.
Psalmi 37:22
Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.
Matei 5:5
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Apocalipsa 5:10
Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
Apocalipsa 21:7
Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
the branch
Isaia 29:23
Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
Isaia 43:7
pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.” –
Isaia 45:11
Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?
Isaia 61:3
să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.”
Psalmi 92:13
Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
Matei 15:13
Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.
Ioan 15:2
Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.
Efeseni 2:10
Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
that I
Isaia 43:21
poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.”
Isaia 44:23
Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.
Isaia 49:3
„Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.”
Efeseni 1:6
spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
Efeseni 1:12
ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
Efeseni 2:7
ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
2 Tesaloniceni 1:10
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.