mention
Isaia 41:8
„Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,
Isaia 41:9
tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
Isaia 51:2
Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
Neemia 9:7-15
7
Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeea şi i-ai pus numele Avraam.
8
Tu ai găsit inima lui credincioasă înaintea Ta, ai făcut legământ cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvântul, căci eşti drept.
9
Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie.
10
Ai făcut semne şi minuni împotriva lui faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.
11
Ai despărţit marea înaintea lor, şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.
12
I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
13
Te-ai coborât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.
14
Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o Lege.
15
Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care juraseşi că le-o vei da.
Neemia 9:19-21
19
În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
20
Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.
21
Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustiu, şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, şi picioarele nu li s-au umflat.
Neemia 9:27-21
Neemia 9:31-21
Psalmi 63:3
Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.
Psalmi 78:11-72
11
Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.
12
Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
13
A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
14
I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15
A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16
A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri.
17
Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
18
Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
19
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustiu?
20
Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
21
Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22
pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23
El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor:
24
a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer.
25
Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
26
A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27
A plouat peste ei carne, ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
28
le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
29
Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30
Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31
când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel.
32
Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui.
33
De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năprasnic.
34
Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35
îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor.
36
Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba.
37
Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
38
Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
39
El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40
De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustiu! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
41
Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
42
Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş,
43
de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
44
Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor.
45
Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit.
46
Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47
Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt, cu grindină.
48
Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49
El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50
Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei;
51
cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
52
Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustiu.
53
Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54
Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat.
55
Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56
Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui.
57
Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte ca un arc înşelător,
58
L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
59
Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60
A părăsit Locuinţa Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni.
61
Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului.
62
A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
63
Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64
Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
65
Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66
şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
67
Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim;
68
ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
69
Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70
A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi.
71
L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel.
72
Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.
Psalmi 105:5-45
5
Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui,
6
sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi!
7
Domnul este Dumnezeul nostru: judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
8
El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
9
de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
10
El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,
11
zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire care v-a căzut la sorţi.”
12
Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
13
mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor;
14
dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
15
„Nu vă atingeţi de unşii Mei – a zis El – şi nu faceţi rău prorocilor Mei!”
16
A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai.
17
Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
18
I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare,
19
până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat cuvântul Domnului.
20
Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanţurile, şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.
21
L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui,
22
ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
23
Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.
24
Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.
25
Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui şi s-au purtat mişeleşte cu robii Săi.
26
A trimis pe robul Său Moise şi pe Aaron, pe care-l alesese.
27
Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham.
28
A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la cuvântul Lui.
29
Le-a prefăcut apele în sânge şi a făcut să le piară toţi peştii.
30
Ţara lor a forfotit de broaşte, până în odăile împăraţilor lor.
31
El a zis, şi au venit muşte otrăvitoare, păduchi pe tot ţinutul lor.
32
În loc de ploaie le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.
33
Le-a bătut viile şi smochinii şi a sfărâmat copacii din ţinutul lor.
34
El a zis şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr,
35
care au mâncat toată iarba din ţară şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
36
A lovit pe toţi întâii născuţi din ţara lor, toată pârga puterii lor.
37
A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui.
38
Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi apucase groaza de ei.
39
A întins un nor, ca să-i acopere, şi focul, ca să lumineze noaptea.
40
La cererea lor, a trimis prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din cer.
41
A deschis stânca, şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
42
Căci Şi-a adus aminte de cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.
43
A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie.
44
Le-a dat pământurile neamurilor, şi au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor,
45
ca să păzească poruncile Lui şi să ţină legile Lui. Lăudaţi pe Domnul!
Psalmi 107:8
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
Psalmi 107:15
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
Psalmi 107:21
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
Psalmi 107:31
O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
Psalmi 136:1-26
1
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
2
Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
3
Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
4
Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
5
Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui!
6
Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui!
7
Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
8
Soarele, ca să stăpânească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui!
9
Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui!
10
Pe Cel ce a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
11
Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
12
Cu mână tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui!
13
Pe Cel ce a tăiat în două Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
14
Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui!
15
Şi a aruncat pe faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
16
Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustiu, căci în veac ţine îndurarea Lui!
17
Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
18
Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui!
19
Pe Sihon, împăratul amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
20
Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui!
21
Şi le-a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui!
22
De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui!
23
Pe Cel ce Şi-a adus aminte de noi când eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
24
Şi ne-a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui!
25
Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
26
Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Psalmi 147:19
El descoperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel, legile şi poruncile Sale.
Psalmi 147:20
El n-a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul!
Ezechiel 16:6-14
6
Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”
7
Te-am înmulţit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
8
Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!
9
Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu untdelemn.
10
Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase.
11
Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât;
12
ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap.
13
Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă.
14
Ţi s-a dus vestea printre neamuri pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul Dumnezeu.
Osea 2:19
Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare;
the great goodness
1 Imparati 8:66
În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său, Israel.
2 Cronici 7:10
În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulţumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său, Israel.
Neemia 9:25
Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.
Neemia 9:35
Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dăduseşi, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
Zaharia 9:17
O! cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoşi! Grâul va înveseli pe tineri, şi mustul, pe fete.
Romani 2:4
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
according to his
Isaia 55:7
Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”
Exod 34:6
Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,
Exod 34:7
care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”
Numeri 14:18
„Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam.
Numeri 14:19
Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”
Psalmi 51:1
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
Psalmi 86:5
Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.
Psalmi 86:15
Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.
Plangerile lui Ieremia 3:32
Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
Romani 5:20
Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
Efeseni 1:6
spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
Efeseni 1:7
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
Efeseni 2:4
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
1 Timotei 1:14
Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.
Tit 3:4-7
4
Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5
El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6
pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
7
pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.