Out of
Ieremia 4:6
Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.”
Ieremia 6:1
„Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.
Ieremia 6:22
Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vine un popor din ţara de la miazănoapte, un neam mare se ridică de la marginile pământului.
Ieremia 10:22
Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetăţile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de şacali.” –
Ieremia 31:8
Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!
Ieremia 46:20
Egiptul este o juncană foarte frumoasă… Nimicitorul vine de la miazănoapte peste ea…
Ieremia 50:9
Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui şi vor pune stăpânire pe el; săgeţile lor sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale.
Ieremia 50:41
Iată, vine un popor de la miazănoapte, şi un neam mare şi nişte împăraţi puternici se ridică de la marginile pământului.
Isaia 41:25
Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.
Ezechiel 1:4
M-am uitat şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.