Jeremiah
Ieremia 32:3
Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă şi-i zisese: „Pentru ce proroceşti şi zici: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va lua;
Ieremia 32:8
Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără-l!” Am cunoscut că era cuvântul Domnului.
Ieremia 33:1
Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniţei:
Ieremia 36:5
Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sunt închis şi nu pot să merg la Casa Domnului.
Ieremia 37:21
Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei şi să-i dea în fiecare zi o pâine din uliţa brutarilor, până s-a sfârşit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.
Ieremia 38:6
Atunci ei au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei şi au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi.
Ieremia 39:13-15
13
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebuşazban, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Şareţer, căpetenia magilor, şi toate căpeteniile împăratului Babilonului
14
au trimis să aducă pe Ieremia din curtea temniţei şi l-au încredinţat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, ca să-l ducă acasă. Şi a rămas în mijlocul poporului.
15
Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe când era închis în curtea temniţei:
Matei 5:12
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
in the
Neemia 3:25
Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în faţa unghiului şi în faţa turnului de sus care iese înainte din casa împăratului, lângă curtea temniţei. După el a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoş.