this city
Ieremia 5:9-11
9
Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
10
Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărâmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi-i butucii aceştia, căci nu sunt ai Domnului!
11
Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.
Ieremia 6:6
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare.
Ieremia 6:7
Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile.
Ieremia 23:14
Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.”
Ieremia 23:15
De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre proroci: „Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.”
1 Imparati 11:7
Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon.
1 Imparati 11:8
Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.
2 Imparati 21:4-7
4
A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.”
5
A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
6
Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
7
A pus idolul Astarteii, pe care-l făcuse, în Casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
2 Imparati 21:16-7
2 Imparati 22:16
„Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi trimite nenorociri asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărţii pe care a citit-o împăratul lui Iuda.
2 Imparati 22:17
Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge.”
2 Imparati 23:15
A dărâmat şi altarul de la Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut-o în ţărână şi a ars idolul Astarteii.
Ezechiel 22:2-22
2
„Şi tu, fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă de sânge? Pune-i înainte toate urâciunile ei!
3
Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cetate care verşi sânge în mijlocul tău ca să-ţi vină ziua şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!
4
Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat şi te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările.
5
Cei de aproape şi cei de departe îşi vor bate joc de tine, căci eşti vestită ca spurcată şi plină de tulburări!
6
Iată că în tine, toţi voievozii lui Israel îşi întrebuinţează puterea ca să verse sânge.
7
În tine, tatăl şi mama sunt dispreţuiţi, străinul este chinuit, orfanul şi văduva sunt asupriţi.
8
Tu Îmi nesocoteşti locaşurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.
9
În tine sunt bârfitori, ca să verse sânge; în tine se mănâncă jertfe idoleşti pe munţi; în mijlocul tău se fac desfrânări.
10
În mijlocul tău se descoperă goliciunea tatălui; în mijlocul tău este silită femeia în timpul necurăţiei ei!
11
În mijlocul tău fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge cu nora sa, fiecare necinsteşte pe sora sa, pe fiica tatălui său.
12
În tine se iau daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine Mă uiţi, zice Domnul Dumnezeu.
13
De aceea, iată că bat din mâini din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.
14
Îţi va suferi inima şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi lucra.
15
Te voi risipi printre neamuri, te voi răspândi în felurite ţări şi îţi voi nimici cu desăvârşire necurăţia din mijlocul tău.
16
Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor şi vei şti că Eu sunt Domnul.”
17
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
18
„Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte zgură; toţi sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns nişte zgură de argint.”
19
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că toţi aţi ajuns nişte zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului.
20
Cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi.
21
Da, vă voi strânge şi voi sufla peste voi cu focul mâniei Mele, şi vă veţi topi în el.
22
Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am vărsat mânia peste voi.”
Matei 23:37
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
Luca 13:33
Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim.
Luca 13:34
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
that I
Ieremia 27:10
Căci ei vă prorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc, şi să pieriţi.
2 Imparati 23:27
Şi Domnul a zis: „Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: „Acolo va fi Numele Meu.”
2 Imparati 24:3
Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase
2 Imparati 24:4
şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.
Plangerile lui Ieremia 1:8
Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.