that pass
Deuteronom 29:22-28
22
Vârsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată – la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta,
23
la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui –
24
toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?”
25
Şi li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinţilor lor când i-a scos din ţara Egiptului;
26
pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul.
27
De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.
28
Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.”
1 Imparati 9:7-9
7
voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.
8
Şi oricât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi Casei acesteia?”
9
Şi i se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.”
2 Cronici 7:21
Şi, cât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării şi Casei acesteia?”
Ieremia 18:16
făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
clap
Plangerile lui Ieremia 1:8
Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
Iov 27:22
Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
Iov 27:23
Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.
Ezechiel 25:6
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,
Naum 3:19
Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?”
they
Plangerile lui Ieremia 2:16
Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
Ieremia 19:8
Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
Ieremia 25:9
iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.
Ieremia 25:18
Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
Ieremia 29:18
Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,
Ieremia 51:37
Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de şacali, un pustiu şi o batjocură, şi nu va mai avea locuitori.
Mica 6:16
Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri şi lucrează întocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.”
Tefania 2:15
Iată, dar, cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: „Eu şi niciuna afară de mine!” Vai! cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!
wag
2 Imparati 19:21
Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
Psalmi 22:7
Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
Psalmi 44:14
Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
Psalmi 44:15
Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acoperă faţa,
Isaia 37:22
Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
Ieremia 18:16
făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
Matei 27:39
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
Marcu 15:29
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile,
Is this
Plangerile lui Ieremia 2:6
I-a pustiit Cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul şi în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat şi pe preot.
Psalmi 48:2
Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.
Psalmi 50:2
Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.
Isaia 64:11
Casa noastră cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.