have
Plangerile lui Ieremia 2:16
Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
Exod 11:7
Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel.”
Iov 30:9-11
9
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11
Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
Psalmi 22:6-8
6
Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
7
Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
8
„S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!”
Psalmi 44:13
Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
Psalmi 44:14
Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
Psalmi 79:4
Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
Psalmi 79:10
Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!
Matei 27:38-45
38
Împreună cu El au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta, şi celălalt la stânga Lui.
39
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
40
şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41
Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
42
„Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
43
S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
44
Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
45
De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.