I thought it good
Iosua 7:19
Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”
Psalmi 51:14
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
Psalmi 71:18
Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţi cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!
Psalmi 92:1
(Un psalm. O cântare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte,
Psalmi 92:2
să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea, credincioşia Ta,
that
Daniel 3:26
Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
Psalmi 66:16
Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi ce a făcut El sufletului meu.
Faptele Apostolilor 22:3-16
3
„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.
4
Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei;
5
marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
6
Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.
7
Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
8
„Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigoneşti.”
9
Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.
10
Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te”, mi-a răspuns Domnul, „du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
11
„Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână şi aşa am ajuns în Damasc.
12
Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine.
13
El mi-a zis: „Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el.
14
El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui;
15
căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
16
Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
Faptele Apostolilor 26:9-16
9
Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10
şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11
I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12
În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13
Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14
Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15
„Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16
Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.