in
Tefania 1:7
Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
Tefania 1:15
Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
Ieremia 39:2
iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pătruns în cetate.
the noise
Isaia 22:4
De aceea zic: „Întoarceţi-vă privirile de la mine, lăsaţi-mă să plâng cu amar; nu stăruiţi să mă mângâiaţi pentru nenorocirea fiicei poporului meu!”
Isaia 22:5
Căci este o zi de necaz, de zdrobire şi de învălmăşeală, trimisă de Domnul Dumnezeul oştirilor în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile şi răsună ţipete de durere spre munte.
Isaia 59:11
Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.
Ieremia 4:19-21
19
Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.
20
Se vesteşte dărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sunt pustiite deodată, şi corturile, într-o clipă!
21
Până când voi vedea steagul fâlfâind şi voi auzi sunetul trâmbiţei? –
Ieremia 4:31-21
Amos 8:3
În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte.”
the fish gate
2 Cronici 33:14
După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon, în vale, un zid care se întindea până la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
Neemia 3:3
Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
the second
2 Imparati 22:14
Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia, s-au dus la prorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii. După ce i-au vorbit,
2 Cronici 32:22
Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
from
2 Samuel 5:7
Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
2 Samuel 5:9
David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
2 Cronici 3:1
Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, iebusitul.