day
Isaia 59:10
Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi.
Ieremia 4:19
Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.
Ieremia 4:20
Se vesteşte dărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sunt pustiite deodată, şi corturile, într-o clipă!
Ieremia 6:1
„Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.
Ieremia 8:16
Sforăitul cailor Săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.”
Osea 5:8
Sunaţi din trâmbiţă la Ghibeea, sunaţi din trâmbiţă la Rama! Strigaţi la Bet-Aven! Iată-i pe urma ta, Beniamine!
Osea 8:1
Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele.
Amos 3:6
Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?
Habacuc 1:6-10
6
Iată, voi ridica pe haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui.
7
El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui.
8
Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii.
9
Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul.
10
Îşi bate joc de împăraţi, şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia.
Habacuc 3:6
Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.
and against
Psalmi 48:12
Străbateţi Sionul şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile,
Psalmi 48:13
priviţi-i întăritura şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.
Isaia 2:12-15
12
Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat;
13
împotriva tuturor cedrilor înalţi şi falnici ai Libanului şi împotriva tuturor stejarilor Basanului;
14
împotriva tuturor munţilor înalţi şi împotriva tuturor dealurilor falnice;
15
împotriva tuturor turnurilor înalte şi împotriva tuturor zidurilor întărite;
Isaia 32:14
Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte,