John
Matei 3:4
Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Ieremia 15:17
N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă înveselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusem de mânie.
Ieremia 16:8
Să nu intri nici într-o casă de petrecere ca să te aşezi cu ei, să mănânci şi să bei.”
Ieremia 16:9
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi face să înceteze în locul acesta, sub ochii voştri şi în zilele voastre, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei. –
Luca 1:15
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
1 Corinteni 9:27
Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
He
Matei 10:25
Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?
2 Imparati 9:11
Când a ieşit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentru ce a venit nebunul acesta la tine?” Iehu le-a răspuns: „Voi cunoaşteţi bine pe omul acesta şi ce poate spune.”
Ieremia 29:26
„Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toţi nebunii şi peste toţi cei ce se dau drept proroci, ca să-i arunci în butuci şi în fiare.
Osea 9:7
Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
Ioan 7:20
Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?”
Ioan 8:48
Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac?”
Ioan 10:20
Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?”
Faptele Apostolilor 26:24
Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”