born
Matei 21:5
„Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
Psalmi 2:6
„Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”
Isaia 9:6
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”
Isaia 9:7
El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
Isaia 32:1
Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.
Isaia 32:2
Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.
Ieremia 23:5
Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară.
Zaharia 9:9
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.
Luca 2:11
astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 19:38
Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!”
Luca 23:3
Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”
Luca 23:38
Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
Ioan 1:49
Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
Ioan 12:13
a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
Ioan 18:37
„Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
Ioan 19:12-15
12
De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar iudeii strigau: „Dacă dai drumul Omului acestuia, nu eşti prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului.”
13
Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte: „Gabata.”
14
Era ziua Pregătirii Paştilor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!”
15
Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe „Împăratul vostru”?”, le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!”
Ioan 19:19-15
his
Numeri 24:17
„Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
Isaia 60:3
Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale.
Luca 1:78
datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
Luca 1:79
ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
Apocalipsa 22:16
„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
worship
Matei 2:10
Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
Matei 2:11
Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Psalmi 45:11
Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Şi, fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
Ioan 5:23
pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
Ioan 9:38
„Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.
Ioan 20:28
Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Evrei 1:6
Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”