they
1 Samuel 17:28
Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustiu? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.”
1 Samuel 17:29
David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?”
Eclesiastul 4:4
Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
Marcu 14:4
Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?
Ioan 12:4-6
4
Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
5
„De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?”
6
Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
To
Exod 5:17
Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: „Haidem să aducem jertfe Domnului!”
Amos 8:5
Voi care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm?
Amos 1:2-4
2
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Poporul acesta zice: „N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!”
3
De aceea, cuvântul Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
4
„Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?”
Maleahi 1:7-10
7
Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! Şi dacă ziceţi: „Cu ce Te-am spurcat?” Prin faptul că aţi zis: „Masa Domnului este de dispreţuit!”
8
Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor.
9
Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac astfel de lucruri? – zice Domnul oştirilor.
10
Cine din voi va închide porţile, ca să n-aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!
Maleahi 1:13-10