we saw
Numeri 11:27-29
27
Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.”
28
Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”
29
Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”
Marcu 9:38-40
38
Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”
39
„Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.
40
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi.
Marcu 10:13
I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.
Marcu 10:14
Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.
Faptele Apostolilor 4:18
Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
Faptele Apostolilor 4:19
Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
Faptele Apostolilor 5:28
„Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om.”
1 Tesaloniceni 2:16
căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu!
3 Ioan 1:9
Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi.
3 Ioan 1:10
De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică.